Biserica Boteanu - Ienii

București, Sector 1, Str. Boteanu nr. 8

Corul bisericii

De aproximativ 80 de ani, Biserica Boteanu-Ienii are, prin tradiţie, cor bărbătesc. Încă de la începutul secolului XX, din anii ’30, cântarile corului impresionau în timpul slujbelor religioase, prin acuratețea și frumusețea interpretării. Documnetele din presa vremii, cum este cel din ziarul Ogorul din 1938, ne relatează în articolul  ”Biserica Bradu Boteanu. O biserică şi un preot modeldespre existența corului bărbatesc înființat în anul 1934, de către preotul paroh Emilian D. Antal.

”Corul bisericii, care la venirea cuvioşiei sale ca preot al bisericii era inexistent, a fost creat şi dezvoltat la starea înfloritoare de astăzi, numai graţie eforturilor sale, care, cu acelaşi gând pios de a ridica slujba religioasă la o adevărată recreere sufletească, a făcut din serviciul religios un punct de atracţie pentru toate categoriile de ascultători smeriţi.”

De-a lungul timpului, corul Bisericii Boteanu-Ienii a fost dirijat de mai mulți maeștri printre care și compozitorul Gheorghe Danga. Se spune că la rugămintea părintelui Marius Constantinescu, preot paroh al Bisericii Boteanu din 1939 și până în 1953, maestrul Danga a compus o lucrare special pentru corul bisericii. Astfel, a apărut renumita și frumoasa cântare – „Fie Doamne mila Ta spre noi”.

Și-au pus amprenta asupra parcursului artistic al formației și alți dirijori precum: V. (V Pârvu, N. Iacob sau maestrul I. Șerfezi. Savu Rădulescu, fost solist al corului Radio, a înființat și a condus în biserica Boteanu chiar un sextet.

Din anul 1962 si până în 2003, vocile din cor, au fost îndrumate cu simț de răspundere și virtuozitate  de Jean Ciocoiu, dirijor, solist la Opera română și compozitor. Din acea perioadă, datează și o înregistrare care a trecut peste granițele României ajungând până în America. Ea redă câteva din cântările corului, în care poate fi ascultat și glasul mult apreciat al preotului Constantin Grigorescu, fost paroh al bisericii Boteanu-Ienii. De-a lungul anilor, formația i-a acompaniat în mai multe rânduri și pe soliștii de operă – Mircea Buciu, Nicolae Secăreanu, Petre Ștefănescu – Goangă, Nicolae Florei, Gheorghe Crăsnaru.

Actualul dirijor este Emanuel Pecingină, cunoscut și ca dirijor secund al Corului Madrigal. Alături de el, formația a participat la două ediții ale Festivalului de Muzică Sacră, în 2006 și în 2008, primind de fiecare dată, Diploma de Onoare și aplauzele publicului  prezent în Sala Palatului Patriarhal din Bucuresști. 

Calitățile vocal-interpretative ale corului  s-au datorat permanent și pregătirii profesionale a membrilor săi – toți au cântat sau cântă pe scena Operei Nationale, pe cea a Filarmonicii Române sau a Operetei. În prezent, formația numără treisprezece membrii inclusiv dirijorul, fiind alcătuită din câte trei membrii pentru fiecare voce.

Tradiția cântării frumoase în biserica Boteanu – Ienii s-a menținut și grație unora dintre slujitorii săi hărăziți și cu alese calități artistice -  preoții Marius Constantinescu, Constantin Grigorescu, Nicolae Munteanu, Stan Dimancea, Gheorghe Tudose, Vasile Axinia și  actualul preot paroh, Costel Hăbelea.